Why this blog?

The power of stories 

​

Dacă m-aș întâlni azi eu cu mine aia de acum 10 ani, aia de acum 20 de ani, nu m-aș plăcea deloc. Nu știu dacă aș simți compasiune sau m-aș scoate complet din minți. Probabil ambele. Eu și "puștoaica" de 20 de ani, care credea că la 20 e dă shit să faci nunta, eu și divorțata de 31, care credea că marea ei dragoste e un alcoolic funcțional, nu mai au absolut nimic în comun cu mine. Decât un mic amănunt. Dacă nu erau ele, eu nu eram aici, acum.

​

Viața mea, la fel ca și a ta, femeie - tu asta care citești acum cuvintele mele - e compusă din povești. Povești de iubire, de vitejie, de viață și de moarte, povești amare, care-ți sterpezesc gura și sufletul. Și când mi-am înfrânt frica de a-mi spune poveștile, am aflat că poveștile noastre, ale mele și ale tale, gagico, sunt al dracului de similare. Știu că și ție ți-e frică să-ți spui povestea. Și rușine. Pentru că cel puțin una dintre poveștile mele și ale tale începe cu: "Am crezut că nu sunt îndeajuns." Și, la început, cu cât am spus și am ascultat mai multe povești m-a cuprins furia.

​

Și m-am luptat mult timp cu furia. Iar când am înțeles că nu sunt furioasă pe ei - pe bărbați, pe părinți, pe ceilalți - ci pe mine, mi-a fost și mai greu să iert. Să mă iert. Să mă accept. Apoi am devenit furioasă pe tine, gagico. Pe noi. Pe toate. Pe vrăjitoare, pe Walkirii, pe vindecătoare - care am lăsat sabia în cui și am îngropat leacurile pentru ca, încă o dată, să uităm cine suntem și să ne lăsăm răpuse, umilite, înfrânte. Nu de bărbați, de părinți, de ceilalți - căci nu ei sunt dușmanul, ci de noi înșine. Această pecete înfierată adânc în sufletele noastre, acest stigmat numit "NU MERIT", "NU SUNT ÎNDEAJUNS", "I AM NOT WORTHY" ne tot retează cioturile de aripi fix când dau să ne crească la loc. Atât de frântă și de terfelită în mizerie a fost FEMEIA de-a lungul istoriei, încât pur și simplu a ajuns să nu mai creadă în ea.

​

Primul răspuns pe care mi l-am dat atunci când m-am întrebat de ce vreau să scriu acest blog a fost legat de efectul terapeutic pe care îl are să scrii. Atâtea dureri brăzdate pe suflet, nerostite, neplânse... curg din penița stiloului cu ușurința unei pene în vânt.

​

Apoi m-am întrebat oare câte alte povești or fi nespuse, neplânse.

​

Oare câte povești, povețe, lecții or fi fost curmate de frică, de ignoranță, de blazare, de rușine și oare câte femei au nevoie să le citească și să-și strige la rându-le durerea?

​

Într-o societate în care informația e la un click distanță, povestea personală s-a dus pulii de suflet. Trăim pe viu într-o epocă de wannabes, de fake selves, în care "avatarul" din Metaverse contează mai mult decât frământările și întrebările din noi, pe care le ascundem sub un preș gros și fancy pe care-l vânturăm prin fața ochilor uluiți întru admirație ai celorlalți. Duamne fere să părem slabe, vulnerabile, brăzdate de ridurile devenirii a ceea ce suntem. Duamne fere să ne arătăm în toată splendoarea noastră, broken, târându-ne pe coate din colbul încercărilor personale. Tragem cu dinții să aparținem unei lumi virtuale din plastic. Să corespundem "criteriilor" impuse de media, de societate, de online. Aruncăm cu rahat în tot ceea ce nu ne convine și mirosul putrid al dezamăgirilor celorlalte ne aduce o semi-erecție morbidă. Umblăm cu o metaforică pulă sculată și cu un rânjet de cățea în călduri când altele o duc mai rău ca noi.

​

- Gizăs cât s-a făcut scroafa aia, normal că n-o fute nimeni.

​

- Vai, ai acnee, săraca de tine! Știu eu o cremă bună ca să scapi... e păcat de cât de frumoasă ești. [rânjet fals - urâta dracului]

​

Ne arde invidia și facem clăbuci mai ceva ca la rabie când vreunei purtătoare de vagin îi merge bine (în aparență) sau cel puțin mai bine decât avem impresia că ne merge nouă.

​

- Ai văzut-o pe-aia? Câtă pulă o fi supt pentru mașina aia?

​

- Ce zdreanță e bruneta aia, se fute cu tot blocu'. Săracu' bărbac-su.

​

- A dreacu' de blondă, ce succes are la bărbați. Normal, e fotoshopată toată.

​

- Aia sigur a supt pula de-a ajuns brand manager, că n-o duce pe ea capu' așa de mult.

​

Yo, cunts! What the actual fuck s-a întâmplat cu noi? De unde atâta ură și dușmănie pentru o bucată de pulă? Cine a hotărât pentru noi și a reușit să ne spele într-atât pe creier că dăcât pula aduce fericirea? Cum am ajuns să ne înverșunăm una împotriva alteia, uitând complet de our fucking ancestral tribe? Tribu' ăla în care una era preoteasă, alta vraci, alta războinică. Our Red Tent în care ne creșteam și ne susțineam una pe alta, nu ne înfigeam cuțite pe la spate.

​

Și tocmai pizma asta întunecată și fetidă ne împiedică să ne spunem poveștile. Poveștile rănilor și cicatricelor noastre.  Alea care ne-au făcut să fim cine suntem sau cine nu suntem azi. Alea care ar putea schimba vieți și destine, care ar putea fi mâna întinsă atunci când una din trib zace muribundă la granița între viață și moarte.

​

Când veninul otrăvește viața, când întunericul își răspândește tentaculele în lumină, când disperarea susură asurzitor la ureche... uneori e nevoie doar de o poveste ca să întrevezi lumina. La fel și când drumul strâmb și zadarnic pe care ai luat-o pare a fi cel bun, însă e cel mai greșit.

​

So, I dare you, motherfucking cunt, to tell your story, in your own words - for women like me and like you to KNOW that they are NOT alone, that their story is just like ours.

​

Te provoc să scrii și să-mi trimiți povestea aia rușinoasă, juicy și savuroasă ca zama din pizdă, aia pe care n-ai spune-o nimănui nici beată curcă. De frică. De rușine. Povestea aia cu cele mai intime detalii, aia la care s-ar masturba și o femeie coaptă, nu doar un incell purtător de pulă. Povestea aia de te face să plângi în hohote mai ceva decât la o telenovelă turcească la care te uiți în timp ce ești în full PMS. Povestea aia care după ce te-a făcut una cu pământul, ca-călcată de rapidul de Constanța, ți-a dat mai multă putere și încredere decât sfânta pulă herself. Că inclusiv pula asta e la feminin în dulcele grai românesc. [rânjet]

​

Și cu fiecare poveste a noastră să mai vindecăm o rană, să mai însuflețim o inimă, să ne mai jucăm de-a râsu'-plânsu' întru tămăduire.

​

*** DISCLAIMER: Toate poveștile voastre vor fi citite, însă nu toate vor fi publicate, cel puțin nu imediat. Vor fi corectate gramatical și sortate pe categorii pentru o mai bună structurare a blogului pe teme și o mai facilă căutare. Poveștile vor fi publicate așa cum sunt sau se va interveni sub forma notei autorului, păstrând între ghilimele pasajele originale. TOATE poveștile vor fi publicate sub ANONIMAT. Toate numele personajelor din povești vor fi schimbate - fie ele deja fictive sau nu - tot în vederea păstrării anonimatului.

​

​

​

​

​

​

​

​

​